Profile Picture

About «Precum in cer, asa si pe pamant» - Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. CRISTINA NICHITUS RONCEA. Editura Compania. 2011


Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Leru-i, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.

Archive: December, 2011



Parintele Alin Preotu: Un album despre frumusetea sufletului romanesc. Sarbatori binecuvantate!

Friday, December 30th, 2011

“Mulțumesc frumos pentru Cartea-Album! Este ca un pomelnic…când privești pe acolo începi să pomenești…precum în Biserică, așa și la privit….
Asta zic și eu, că “dacă ochiul e curat, toate sunt curate pentru cel curat” și uite așa surprinzi frumusețea sufletului românesc…
Sărbători binecuvântate!” (Parintele Alin Preotu, Mitropolia Moldovei si Bucovinei)

 

PDF Download PDF

Un album care te incalugareste. Corneliu Vlad, Ziaristi Online si Fotomagazin.ro despre Precum in cer, asa si pe pamant

Wednesday, December 28th, 2011

Ortodoxia romaneasca dainuie  (de  Corneliu Vlad)

“Nu m-am simtit vreodata intratata de smerit incat sa pasesc intr-un spatiu manastiresc altfel decat ca turist. Grabit, preocupat sau distrat, am trecut printr-un univers spiritual – si material – unic precum cainele prin apa. “Calatoria foto (de ce “foto” si nu, mai degraba, “cu privirea”) prin lumea ortodoxa romaneasca”, asa cum scrie pe coperta albumului “Precum in cer, asa si pe pamant” al Cristinei Nichitus Roncea, ma aseaza insa in starea cuvenita. Si de cucernicie, si rationala. Adica intr-o lume care este a Romaniei curate, profunde si vesnice. Globalizarea, tranzitia, ticalosiile si manelismele zilei nu spurca aceasta lume. Si mi-am soptit atunci in barba: “Unde ai vazut vreodata aste tari necunoscute?/Cand se petrecu-aceste? La o mie patru sute?”.

Da, acum, dar chiar si pe la o mie patru sute. Caci ferocele editor al acestei frumuseti de carte, Petru Romosan, care stie multe cele (“si ne-nvata si pe noi”, cum se spunea intr-o poezie de la gradinita) ne-a aratat, mie si prietenului meu dr. Viorel Roman de la Bremen, imagini luate de obiectivul artistei care sunt parca panze ale unor maestri italieni din secolul al XVI-lea. Lumina si umbra cad aici ca acum cateva secole, galbenul e la fel de mieriu, e tihna si e neprihanire pana si pe aparatul de radio, si pe cutiile cu vopsele Acrylic din chilii.

Lumea pe care aceste pagini ne-o pune sub ochi e romaneasca intrutotul, chiar daca  nu tot spatiul romanesc e cu adevarat Gradina Maicii Domnului, cum ne-a vazut Papa de la Roma cand a poposit pe aici, si nu numai el.

Zic estetii ca uratul e mai sugestiv, in arta, decat frumosul, ca in frescele bisericilor Iadul e mai impresionant ca priveliste decat Raiul. Iata ca nu e chiar intotdeauna asa.

Intorcand foile acestui nestemat dar de Craciun, de Pasti si de toate zilele, pentru cateva clipe m-am calugarit.”

 

Relatari noi: Fotomagazin.ro, Ziaristi Online

Multumiri: Fotomagazin.ro, Bookiseala, Metropotam, Gandul.info, Cotidianul.ro, Ziare.com, Ziua News, Ziaristi Online, CorectNews, Ziarul de investigatii, Carieremedia.ro, E-politic.ro, Bad Politics, Sursa de stiri, Spinul.ro, Romanian TribunePhoenix Mission, Revista Agero Stuttgart, Agentia de carte, Artline.ro, Artspirit.ro, Art-Emis.ro, Basarabeni.ro, Asii romani, Credinta-adevarata.ro, Necenzurat.ro, Stiri Maramures, Optimal Media, Totpal’s Daily News, Revista Singur, Melidonium, Roncea.ro, Anastasia Teodosie, Simona Ionescu, Dan Tanasa, George Damian, Dan Mititelu, Dinu Lazar

Leru-i, Doamne, Ler. Gandul.Info, Cotidianul.ro si Basarabeni.ro despre Precum in cer, asa si pe pamant
Cronica zilei: O lume purificata vazuta prin obiectivul Cristinei Nichitus Roncea
Artistul Eugen Al Pann: Precum in cer, asa si pe pamant este o carte despre Romania vesnica

 

PDF Download PDF

Craciun Fericit! Tatal nostru. Precum in cer, asa si pe pamant. La Multi Ani!

Sunday, December 25th, 2011

Precum-in-cer.ro

PDF Download PDF

Leru-i, Doamne, Ler. Gandul.Info, Cotidianul.ro si Basarabeni.ro despre Precum in cer, asa si pe pamant

Friday, December 23rd, 2011

Fotojurnalista Cristina Nichituş Roncea a lansat recent albumul de fotografie Precum în cer, aşa şi pe pământ. Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească. Cu un cuvânt înainte al academicianului Florin Constantiniu, albumul în ediţie bilingvă română şi engleză a fost scos de editura Compania. Continuarea la Gandul.Info


Relatari noi: Gandul.info, Cotidianul.ro si Basarabeni.ro.

Multumiri: Bookiseala, Metropotam, Gandul.info, Cotidianul.ro, Ziare.com, Ziua News, Ziaristi Online, CorectNews, Ziarul de investigatii, Carieremedia.ro, E-politic.ro, Bad Politics, Sursa de stiri, Spinul.ro, Romanian TribunePhoenix Mission, Revista Agero Stuttgart, Agentia de carte, Artline.ro, Artspirit.ro, Art-Emis.ro, Basarabeni.ro, Asii romani, Credinta-adevarata.ro, Necenzurat.ro, Stiri Maramures, Optimal Media, Totpal’s Daily News, Revista Singur, Melidonium, Roncea.ro, Anastasia Teodosie, Simona Ionescu, Dan Tanasa, George Damian, Dan Mititelu, Dinu Lazar

Cronica zilei: O lume purificata vazuta prin obiectivul Cristinei Nichitus Roncea
Artistul Eugen Al Pann: Precum in cer, asa si pe pamant este o carte despre Romania vesnica

PDF Download PDF

Artistul Eugen Al Pann: Precum in cer, asa si pe pamant este o carte despre Romania vesnica

Wednesday, December 21st, 2011

“Precum in cer, asa si pe pamant” este o carte a linistii. Cristina Nichitus Roncea stie sa fotografieze pacea. Albumul ei ne plimba printr-o lume ce mai supravietuieste doar prin manastirile Romaniei, o Romanie nepoluata fonic, neopintita in rautati si orgolii, o Romanie care nu vorbeste despre incertul viitor_ e Romania vesnica!

O rasfoire in graba a cartii face privitorul sa o catalogheze ca un omagiu adus ortodoxiei dar personal cred ca e un omagiu adus Tatalui iar apoi copiilor lui, cei cu credinta si frica de Dumnezeu, un omagiu adus tuturor celor care-l marturisesc pe Mantuitor. Sunt convins ca oricine se va bucura de atmosfera pacii, a linistii si a curateniei pe care o va gasi in acest album, indiferent de confesiune.

Cristina Nichitus Roncea iubeste oamenii. Mi-am dat seama de asta dupa ce am vazut primele imagini. Pentru ca a ii iubi inseamna a-i intelege, iar ea i-a inteles pe toti cei pe care i-a fotografiat. Dovada sta analiza pe care o face cercetandu-le privirile. Directia in care privesc personajele Cristinei e numitorul comun. Cauti ochii lor si gasesti acea emotie unica ce te pune pe ganduri. Oamenii sunt surprinsi privind. Directia privirii e cheia fotografiilor acestui album. Cristina e sincera cu sine si simte ceea ce se intampla in jurul ei atunci cand are camera in mana. Intelege magia locului, il respecta si nu face uz de predeterminarea data de mestesugul artei fotografice. In nici una din cele 211 imagini ea nu face ceva regizat. Nu manipuleaza, nu minte si ne dam seama imediat ca e o buna crestina. Nu am vazut nicio fotografie in care imaginea sa vorbeasca despre orgoliul artistului, nici gand!

“Precum in cer, asa si pe pamant” e un foto-reportaj inedit, e o poveste rotunda care incepe si se termina intr-o nota de optimism aratandu-ne ca, daca mai exista locuri ca acestea, mai exista speranta.

Eugene Al Pann (PoP ART MAGAZINE)

PDF Download PDF

Cronica zilei: O lume purificata vazuta prin obiectivul Cristinei Nichitus Roncea

Monday, December 19th, 2011

Cristina Nichitus Roncea, un artist frumos, delicat, elegant si complex, ne ofera acum, in prag de sarbatori, o lucrare pentru eliberarea si curatirea sufletelor noastre. O incursiune fotografica in lumea ortodoxa romaneasca. “Precum in cer, asa si pe pamant” este titlul albumului in care Cristina Nichitus Roncea surprinde prin instantaneele sale puritatea vietii pe plaiuri romanesti de credinta.

Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Leru-i, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / ingerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata”. Astfel incepe, in cuvintele artistei, povestea albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”, care se doreste a fi un omagiu artistic adus parintelui Justin Parvu, ctitorul manastirii Petru Voda, lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste.

Este de ajuns sa deschidem site-ul dedicat albumului pentru a fi transpusi imediat intr-o alta lume. A linistii, a frumosului, a smereniei, a sufletului. O lume curata, nepatata de atingerea de multe ori sumbra si gri a cotidianului, putin cunoscuta de noi in profunzimea ei. O lume pe care e pacat sa n-o cunoastem.

Ramaneti in compania imaginilor pentru a va “inalta catre o lume purificata”, asa cum rezuma profesorul Florin Constantiniu experienta traita gratie albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”. (Dana Olariu/CorectNews)

Multumiri: Bookiseala, MetropotamCotidianul.ro, Ziare.com, Ziua News, Ziaristi Online, CorectNews, Ziarul de investigatii, E-politic.roBad PoliticsRomanian Tribune, Agentia de carte, Artline.roArtspirit.ro, Art-Emis.roBasarabeni.ro, Asii romani, Credinta-adevarata.ro, Necenzurat.ro, Stiri Maramures, Optimal Media, Totpal’s Daily News, Revista Singur , Melidonium, Roncea.roAnastasia TeodosieSimona Ionescu, Dan Tanasa, George Damian, Dan Mititelu, Dinu Lazar

PDF Download PDF

Cadou de Craciun: O calatorie prin lumea ortodoxa romaneasca

Tuesday, December 13th, 2011

Se apropie Craciunul iar luna decembrie este pentru noi toti luna cadourilor pe care le oferim celor dragi, mari și mici.

Daca doriti sa oferiti cuiva drag albumul de fotografie «Precum in cer, asa si pe pamant», il puteti gasi cu 20% reducere fata de pretul din librarii (oferta valabila pana la finalul anului) comandandu-l direct de pe site-ul Editurii Compania (daca luati 2 albume, taxele de expediere sunt achitate de editura).

Pentru a comanda, trimiteţi un e-mail pe adresa editurii (compania@rdslink.ro) sau completati direct  Formularul de comanda (precizati numarul de cărţi pe care le doriţi, adresa dumneavoastră, numărul de telefon)
Editura va primi e-mail-ul dumneavoastră şi vă va confirma primirea comenzii tot pe e-mail. Comenzile primite în cursul săptămînii pînă la orele 15 sînt expediate în aceeaşi zi ; cele primite după orele 15 pleacă a doua zi, iar cele de peste week-end sînt puse la poştă lunea dimineaţă.

Ce daruim de Craciun - un comentariu al artistului pop-art Eugene Al Pann.
“De Craciun daruiti celor dragi arta, carte si, in general, lucruri facute de artisti si artizani romani. Cumparand Luis Vuitton, Georgio Armani, Levis, Taschen, Sony… etc nu ajutati cu nimic economia Romaniei.
“Precum in cer asa si pe pamant” e un album de fotografie excelent pentru a-l darui celor dragi de Craciun.”

« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu. Editura Compania, Bucuresti, 2011. Album în ediţie bilingvă (română-engleză) « On earth as it is in heaven ». A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm

PDF Download PDF

Intalnirea cu Mos Craciun: Parintele Justin Parvu

Saturday, December 10th, 2011

Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Leru-i, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.

Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste. Fara binecuvantarea, viziunea si caldura sa parinteasca, aceste imagini nu ar fi existat.

Multumesc, de asemenea, pentru buna primire si ingaduinta, tuturor preotilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, surorilor, maicilor, fratilor si calugarilor din Manastirile Petru Voda, Paltin, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Agapia, Varatec, Humor, Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclauseni, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala si “Sfanta Maria” din Techirghiol.

Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.

Albumul de fotografie “Precum in cer, asa si pe pamant” – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca
Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: “Un album care ne inalta intr-o lume purificata”

PDF Download PDF

Albumul de fotografie Precum in cer, asa si pe pamant: Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca

Saturday, December 10th, 2011

“Unul si acelasi fotograf poate face zeci de feluri de poze. Uneori, cu unul si acelasi aparat. Poate raspunde unei comenzi de reportaj; poate imortaliza cunostinte, situatii, locuri; se poate mira, bucura, induiosa pe cont propriu, acumuland poze “pentru sertar”; poate “fura” nostalgii, ezitari, asteptari, inaltari si uniri colective de care imaginea da seama mai bine decat propria lui judecata ; poate declansa ca sa-si asigure o amintire plata si poate obtine… un miracol.

S-au asezat in acest album peste 210 cadre ca sa spuna povestea unui fel de a fi din interiorul ortodoxiei romanesti, asa cum arata ea in ultimii doi-trei ani (2008-2011).

Cristina Nichitus Roncea si-a deschis aici arhiva de mirean care fotografiaza in biserici si manastiri, in atelierele si bucatariile lor, in chilii si prin muntii in care calugarii se duc “la pustie”.

A avut sansa de a fi acceptata si ingaduita cum putini sunt, gratie unui firesc si unei simplitati inspirand liniste si incredere.

Sentimente justificate din ceea ce se poate vedea in album: o priza directa a evenimentului, iar nu punerea lui in scena; bucurii mari si sarbatori ale inimii, nu o antologie a fastului; momente de meditatie autentica si altele de munca la fel de adevarata, care tin laolalta viata spirituala si intruchiparea ei materiala, cerul si pamantul existentei, iar nu plasmuiri eterice asociate cu cine stie ce abstractii.

Pentru cei care vor sa-si curete sufletul, ca si pentru cei care nu cunosc aceasta anume Romanie sau pentru strainii care n-o cunosc deloc, invitatia la calatorie prin ortodoxia rasariteana de la noi are gustul fermecat al traditiei traite chiar la timpul prezent.

Printr-un noroc, obiectivul proaspat al aparatului de fotografiat s-a mutat de pe monumentul de arhitectura mereu pus in rama pe omul in rasa neagra care matura imprejurul lui, pe cel care aprinde candela, coase vesminte preotesti, duce vitele la pascut si ingrijeste de batrani ! O mica deplasare de accent: pasul de furnica dintre idee si inima.” (Adina Keneres – Editura Compania)

“De obicei, lucrarile de acest fel staruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – manastiri sau biserici de mir – din tara noastra si a comorilor de arta si cultura – icoane, obiecte de cult, manuscrise, carti – pastrate intre zidurile lor. De asta data insa, obiectivul fotografic a urmarit altceva: trairea intru Domnul a celor care au cautat mantuirea prin desavarsire, dar si legatura lor cu lumea credinciosilor, in mijlocul carora continua sa traiasca.” (Acad. Florin Constantiniu)

Intalnirea cu Mos Craciun – Parintele Justin Parvu
Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: “Un album care ne inalta intr-o lume purificata”

PDF Download PDF

Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: Un album care ne inalta intr-o lume purificata

Saturday, December 10th, 2011

Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea oferă o imagine mai puţin obişnuită a vieţii ortodoxe din România. De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva: trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască.

Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.

Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.

În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.

Dacă, atunci, în secolele XIV-XV şi chiar mai târziu, până la reînnoirea paisiană nu am avut clerici de rafinamentul teologic al palamiştilor, în schimb, hesihaştii români au devenit sihaştrii, pustnici, călugări retraşi în solitudine, dar gata oricând să dea sfatul cel bun pentru zidirea spirituală sau conduita în lume. Termenul însuşi de „sihastru” şi, mai ales, locul ocupat de el în imaginarul popular – unde este înconjurat de respect – dă măsura legăturii puternice dintre trăirea isihastă şi percepţia ei în masa credincioşilor.

Ajungem astfel la altă trăsătură a monahismului românesc: dialogul permanent dintre monahi şi laici. Trei factori sunt de avut în vedere pentru a înţelege această realitate. Mai întâi, permeabilitatea socială: în imensa lor majoritate, călugării au aceeaşi origine rurală ca şi masa credincioşilor. Ţăranul se recunoaşte în ţăran, în graiul, reprezentările, obişnuinţele atât ale unora, cât şi ale altora. În al doilea rând, rezultat al împrejurărilor vitrege – am fost mereu „în calea răotăţilor” – numai o elită cu totul restrânsă a clerului avea o înaltă cultură teologică; grosul clerului călugăresc şi mirean se împărtăşea din aceeaşi cultură de sorginte populară, ca şi credincioşii care îl frecventau. Dialogul devenea astfel foarte lesnicios. În sfârşit, prin stilul de viaţă, călugărul, supus ascultării, avea de îndeplinit diverse munci fizice, care, într-o lume agrară, erau, de regulă, activităţi legate de cultura pământului şi creşterea vitelor. Ţăranul, venit la mănăstire, vedea pe „părintele” lucrând la câmp sau îngrijind de vitele sau stupii mănăstirii, întocmai ca şi el în gospodăria lui.

Toate acestea „au spart” zidurile mănăstirii şi au integrat organic comunităţile călugăreşti în societatea românească. Respectul credinciosului de rând pentru omul în rasă nu-l înstrăinează în nici un chip pe cel din urmă de cel dintâi. Cleric şi laic se află într-o desăvârşită unitate spirituală şi mentală.

Aceste trăsături ale vieţii bisericeşti s-au păstrat nealterate din Evul mediu până astăzi. Este ceea ce explică locul eminent ocupat de Biserică în viaţa societăţii, prestigiul de care ea se bucură, forţa credinţei vădită, cel mai pregnant, în marele aflux de credincioşi la sărbătorile Bisericii.

Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.

Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.

Acad. Florin Constantiniu

Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.

Intalnirea cu Mos Craciun – Parintele Justin Parvu
Albumul de fotografie “Precum in cer, asa si pe pamant” – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca

PDF Download PDF

 

© Cristina Nichitus Roncea photo-graphy.ro